BLOGGOSPODINA - un concurs gazduit de retetecalamama.ro!

Abonatii la newsletterul Retete ca la mama cunosc deja intentia mea de a organiza un concurs. Ei bine, azi a devenit public pentru toata lumea: BLOGGOSPODINA, un concurs pentru bloggerite (si bloggeri) pasionate (si pasionati) de gastronomie se lanseaza azi, 29 aprilie 2011.


Calendarul de desfasurare:
29 aprilie 2011 - 30 mai 2011- inscrierea si postarea retetelor in concurs
31 mai 2011 - 6 iunie 2011 - jurizarea si anuntarea rezultatelor finale

Cine poate participa:
orice autor de blog scris in limba romana (cei care nu au bloguri si doresc sa participe sa lase un comentariu, ii invatam :) )

Premii:
premiul 1: 500 LEI
premiul 2: 300 LEI
premiul 3: 200 LEI
5 mentiuni, fiecare in valoare de 100 LEI
5 mentiuni constand in cate o cutie cu retete Laura Laurentiu
5 mentiuni constand in cate un sort "Retete ca la mama", personalizat prin bunavointa partenerilor de la tricouri-personalizate.eu

Fursecuri cu lamaie

Va propun azi aceste prajiturele fine, aspectuoase, cu un gust delicios si proaspat de lamaie, o reteta de fursecuri pe care am pregatit-o cu bucurie, si iata de ce: pe lista celor rasfatati de iepurasul Dr. Oetker cu ocazia sarbatorilor de Paste nu au fost doar copiii din satele copiilor, probabil pentru ca am fost la randu-mi vrednica si harnicuta, m-am pomenit contactata de Dan, care s-a prezentat a fi emisarul Iepurasului de la Dr. Oetker si care m-a incunostintat ca Iepurasul are ceva pentru mine. Chiar m-am bucurat, pentru ca imi place sa constat ca cineva apreciaza munca mea si doreste sa ma rasplateasca. In scurt timp, Iepurasul a aparut cu un "cos cu bunatati",de la DR. Oetker, cu un sort nou, rosu, un pahar gradat si altele. Printre toate cele inghesuite in cosulet de catre Iepuras, o minune de carte cu retete de prajituri care de care mai bune. Sa nu credeti ca sunt retete pline de aditivi, praful de copt e recomandat in cantitati infime sau chiar deloc in unele retete, cate un plic de zahar vanilat foloseste cred ca si cea mai restrictiva dintre gospodine iar pentru reteta de fursecuri cu lamaie, chiar daca nu am folosit eu "1 plic Finesse Coaja rasa de lamaie" conform recomandarilor autorului ci coaja proaspat razuita a unei lamai proaspete, rezultatul a fost delicios:


Dr. Oetker - SOS Satele Copiilor, parteneriat pentru speranta si bucurie in familie

Dr. Oetker, impreuna cu Organizatia SOS Satele Copiilor lanseaza, cu ocazia Sarbatorilor Pascale, un parteneriat pentru a aduce speranta si bucurie in familie.

Astfel, in Joia Mare, copiii din SOS Satele Copiilor Romania din Bucuresti, Cisnadie si Hemeius s-au bucurat de cadourile primite de la Iepuras. Emotiile au fost si mai mari pentru copiii din satul Bucuresti, care au fost vizitati de reprezentantii Dr. Oetker, veniti sa dea o mana de ajutor mamelor sociale in realizarea pregatirilor de Paste. Ajutati de acestia, copiii au invatat, impreuna cu mamele, sa pregateasca masa de Paste, asa cum se cuvine. Micutii au vopsit oua, au facut pasca si au ornat briosele aduse de echipa Dr. Oetker. Cele mai frumos decorate oua au fost aranjate in cosulete de nuiele pe un manunchi de iarba, iar la final toti copiii s-au bucurat de cadourile primite de la
Dr. Oetker.



Sarbatori fericite!

Va doresc tuturor sa aveti parte de sarbatori luminate, de dragostea celor apropiati, de multa liniste su voie buna! Cozonacii sa va creasca, fripturile sa se rumeneasca, ciorbele sa va reuseasca, in fine, implinirea oricaror dorinte, culinare sau nu!
Ca orice gospodina, pana la ceasurile astea am tot framantat, tocat, transat, copt si fiert. Ce sa zic, am depasit graficul cu mult, am terminat toata treaba si iata de ce: ieri asa, pe inserat, suna la telefon o doamna si se prezinta ca e de la Realitatea TV, ca a citit blogul meu si ca ar vrea sa stie daca ii primesc, pe ea si pe colegii ei, la o filmare avand ca subiect pregatirile pentru Paste, care se va da in direct pe Realitatea TV. Am acceptat si m-am trezit dis de dimineata, pentru ca echipa s-a anuntat pentru ora 10 si trebuia sa am deja ceva ca sa le arat. Asa incat am framantat aluatul de cozonac, in portie dubla, din care am facut un cozonac cu nuca si stafide si nu mai putin de 3 portii de pasca cu branza dulce, am framantat si painea... in fine, daca doriti sa vedeti cate ceva din bucatele pentru masa mea de Paste, puteti sa le vizionati pe Realitatea TV (dati click pe link) si alegeti urmatoarele jurnale: Realitatea de la 10:00, incepand de la 10:10, Realitatea de la 12:00, incepand de la 12:24 si Realitatea de la 13:00, incepand de la 13:26. Da, cu toate ca discutaseram initial despre o singura interventie, s-au facut 4 (pe cea de la ora 11 nu o gasesc pe site), domnilor de la Bucuresti le-a placut ce au vazut in cuina mea banateana si au dorit mai multe interventii, practic echipa a ramas alaturi de mine in tot acest timp "ajutandu-ma" sa-mi termin treaba mai repede decat as fi planificat. :))

Am facut toate cele traditionale (veti vedea in filmulete!), dar poate cea mai draga traditie este aceea ca inainte de Paste taiem sunca porcului sacrificat de ignat, dupa aproape juma' de an de asteptare, timp in care sunca a trecut din saramura la vant, apoi la fum, iar la zvantat si maturat, in fine, iat-o:


Retete ca la mama - acasa la voi!

In sfarsit, proiectul despre care v-am vorbit deja, cutiuta frumoasa foc in care veti gasi 40 de retete realizate de mine, proiect pe care l-am demarat in urma cu mai bine de o luna impreuna cu firma ASEL, a ajuns in sfarsit la final, incepand din acest moment puteti comanda online acest produs. Am pus atata suflet si pasiune in realizarea acestui proiect, mi-am "biciuit" creativitatea ca sa va ofer ceva cat mai frumos si inedit, de aceea sper din tot sufletul sa va placa:

Desert surpriza: Baked Alaska sau "Omleta norvegiana"

Pe la douazeci de ani, cand pasiunea pentru gastronomie m-a cucerit, se pare, pentru totdeauna, mi-a cazut in mana o carte cu denumirile si cate un scurt istoric ale unora dintre cele mai celebre preparate ale gastronomiei internationale. Din acea carte am aflat pentru prima data de multe fineturi la care, in acele vremuri austere nici nu as fi avut cum visa, altfel. Printre acestea era si asa numita "omleta norvegiana" - sub aceasta denumire am auzit pentru prima data de ea - mai tarziu am crezut ca denumirea "baked Alaska" se datoreaza faptului ca pentru orice a aparut si un termen englezesc. Se pare insa, ca nu e asa, ci ca e un desert de origine americana, care are la baza experimentele unui fizician american din a doua jumatate a secolului XIX (si al carui nume, spre rusinea mea, nu l-am retinut) care tocmai constatase ca albusul de ou are reale proprietati termoizolatoare. De aici pana la un desert cu miez de inghetata, invelit in bezea fierbinte, proaspat caramelizata, nu a fost decat un pas. Se pare ca desertul a fost botezat "Baked Alaska" in cinstea noului teritoriu american, ce intrase de curand in mod oficial pe harta uniunii.
Baked Alaska sau Omleta norvegiana e un desert a carui reteta e destul de permisiva, usor de pregatit si cu mare efect. Iata cum am procedat eu:

Painici impletite pufoase, cu lapte - Reteta Video

Ieri am pregatit pentru familia mea niste painici minunate, adevarate frumuseti, pe deasupra foarte bune si pufoase. Cum si asa au disparut ca printr-un hocus-pocus, m-am gandit sa le reiau azi si sa ofer un raspuns acelora dintre voi care s-au intrebat vreodata cum se fac specialitatile din paine, colaceii, impletiturile de tot felul. O sa va exemplific 4 procedee rapide si usoare de a modela painici frumusele foc.


Cocoș cu bere și morcovi

Povestea asta incepe-așa: a fost odata, nu prea demult, un cocoș falnic și respectabil, de o anumita etate, care fugarea cu folos gainile prin curtea socrilor mei. Bietul cocoș n-avea punguta, n-avea bani si pe deasupra, urmatoarele generatii cocoșești ii calcau pe urme, amenintandu-i pozitia in ograda. Cum se intampla de multe ori cu valorile autentice, cocoșul a insistat in a-și flata cu atentii gainile, crezand ca asta ii va intari pozitia, dar nefiind dedat catusi de putin cu diplomatia, a comis greșeala de a se infoia la socru-meu, fara sa-i fi trecut pe sub creasta ideea ca el are puterea de decizie. Pan-aici i-a fost! La un ceas dupa naprasnicul sfarșit, era deja oparit, ciupelit, parlit, eviscerat si tranșat. A doua zi a ajuns la mine-n bucatarie. Eu, dupa ce i-am dat ocol pret de cateva minute, am purces sa pregatesc una dintre cele mai bune mancaruri pe care le-am gustat vreodata, cocoș cu bere si morcovi:


Pacheţele de primăvară

Sunt convinsă că cei mai mulţi dintre voi au gustat celebrele pacheţele de primăvară chinezești și au fost încântaţi de gustul lor și textura lor. Primăvară fiind, mi-am amintit de ele și cu toate că nu am pătruns vreodată în bucătăria vreunui chinezesc, mi-am permis să reproduc pachetelele, așa cum mi le-am imaginat eu. Mie mi-au plăcut la nebunie, fie-mi deloc, cică nu au carne și  nici dulci nu-s, rezultă că n-are rost să-și bată capu' cu ele. Bărbatu-meu a zis că eu nu pot să frig câte ar mânca el dinastea. Au fost pe gustul lui, deci.


20 de ani. Sau mai multi?

Andreea Puiu Draghicescu este o fata de douazeci de ani, studenta la medicina in Timisoara. Este colega cu fiica mea Milena. In vara, a fost diagnosticata cu  limfom Hodgkin cu scleroza nodulara stadiul 3, o tumora canceroasa cu localizare cardiaca. 
Cum poate fi sa ai douazeci de ani si sa afli ca e posibil ca in curand sa pui punct? Refuz si sa-mi imaginez. 


Fata mea mi-a povestit ca atunci cand a aflat diagnosticul, Andreea ar fi spus: "Ca sa vezi ce-i soarta, chiar ma gandeam sa ma tund cheala!". Ea oricum e frumoasa si atat de nedrept de tanara ca sa treaca prin tot ceea ce trece...
De cateva luni, Andreea se lupta cu boala. Citostatice, radioterapie si multe ganduri negre. Nu lipseste de la cursuri decat daca are sedinte de terapie sau se simte foarte rau. Acum vreo luna de zile, una dintre profesoare s-a scuzat fata de Andreea, se simtea stanjenita ca trebuie sa abordeze la curs subiectul celulelor canceroase. Fata a spus ca e OK. A mai avut putere sa si zambeasca.

Andreea a fost acceptata pentru un tratament la Hamburg, care ii da sanse. Are nevoie de 8000 de euro pentru tratament. Colegii ei au initiat un grup pe facebook, unde cei care doresc pot afla mai multe despre cazul Andreei, salvati...andreea. Tot colegii au deschis un cont in care cei care doresc sa contribuie cu cat de putin, o pot face:

RO92INGB0000999902394573 (RON) la ING Bank

Placinta cu branza si urzici

Placinta cu branza... dar cu urzici? Hm... ei bine, ma chinuie ciudatenia asta de reteta culinara de cateva saptamani si nu am avut nicidecum timp sa ma ocup de ea. Numai bine, ca au mai crescut urzicile. Ieri a fost zi cu soare, perfecta pentru cules urzici de dimineata si pentru experimentat reteta de placinta ceva mai tarziu. A iesit minunata, aspectuoasa si gustoasa si s-a mancat toata! Bineinteles, se poate face si cu spanac in loc de urzici, pentru cine nu vrea sa se intreaca cu gluma :)), dar urzicile sunt foarte sanatoase pentru organism, au un rol depurativ, vitamine si minerale si toate cele bune, de ce sa nu profitam de primavara si de sezonul lor?