Pui la cuptor cu gutui

Azi va propun o reteta culinara de sezon, plina de toate aromele si deliciile toamnei. Desigur, pui cu gutui am gatit si alta data, insa de fiecare l-am facut la tigaie, obtinand o mancare buna de sa te lingi pe degete, insa nu neaparat foarte aspectuoasa, o mancare de toata ziua. Mi-am dorit sa transform puiul cu gutui  in ceva cu adevarat sarbatoresc si iata ce a iesit:

Isi doreste sa salveze vieti...

Un tanar medic, plin de visuri si loialitate fata de semenii lui, Catalin Sandu isi doreste mai presus de orice sa fie de folos oamenilor, sa le aline durerile, sa le faca viata mai frumoasa. Ca sa ajunga sa-si indeplineasca visul, tanarul de 25 de ani are nevoie de ajutorul nostru el insusi. Pentru mai multe detalii, dati click pe imaginea de mai jos.

Varza de bruxelles si conopida la cuptor (gratin)

Azi barbatu-meu nu-i acasa, s-a harnicit tare si a plecat sa-si ajute cumnatul cu bratu-i cel puternic, asa incat nu s-a impus sa gatesc o mancare obligatoriu cu carne. Parca mi-era si dor de o zi de legume! Am scormonit frigiderul si am hotarat sa incropesc o reteta buna de mancare de legume cu ceea ce am gasit pe acolo, si anume 26 de bucati de verzisoare de bruxelles (vreo 500 de grame) carora le-am adus alaturi pe verisoara lor autohtona, conopida. Ei bine, din aceasta "reuniune de familie" a iesit un gratin de varza de bruxelles si conopida cu totul delicios si eu, una, chiar nu am mai avut nevoie de nimic altceva decat un pahar cu apa ca sa ma declar satula si pe deasupra incantata de gustul mancarii.

Tort cu nuca, zahar ars si sirop de artar

Rareori ma incumet sa fac cate un tort si atunci musai sa fie o ocazie speciala; ba, mai am prilejul sa experimentez si sa postez pe blog cate o reteta de tort atunci cand sunt solicitata sa fac cate unul pentru prieteni sau rude, in rest pentru noi parca-s mai bune prajiturile simple sau placintele. Ei bine, de data asta nu a fost asa. Ceea ce va arat azi e un tort... pur si simplu, un tort cu nuca pentru pranzul de duminica (fiica-mea inca cerceteaza princina acestui neasteptat rasfat si se tot intreaba ce-am putea sarbatori). Sa va spun de ce: am vazut zilele trecute un tort pe foodgawker si brusc m-a lovit inspiratiunea (si numai inspiratiunea, caci reteta mea e cu totul diferita). Adica, era un tort de dovleac (brrrr!) cu o crema de branza si... sirop de artar. Atat a fost, pentru ca in ce ma priveste, siropul de artar e ceva suprem, mi se pare desavarsit. Mai ca mi-a fost ciuda ca nu mi-a venit mie ideea de a aroma o crema cu el :P! Pentru ca nu se punea problema unui blat cu dovleac, m-am gandit ca aceasta crema cu sirop de artar va face o combinatie regeasca alaturi de nuca si zahar ars. Ei bine, asa a si fost: tortul cu nuca, zahar ars si sirop de artar nu e prea dichisit, nu-i deloc complicat dar e 100% natural si atat de buuuuun... demn de capete incoronate!

Osso bucco

Buna mancare acest osso bucco, milanez sau de unde o fi el, o adevarata sarbatoare pentru papilele gustative! E prima data cand il gatesc si imi pare sincer rau, foarte rau, ca am irosit atata timp fara a fi gustat  o asemenea bunatate. Mancarea este destul de scumpuţă, din pacate, si asta numai datorita faptului ca nu se poate gasi un rasol de vita cat de cat decent la un pret rezonabil, dar meritam si noi cateodata un mic rasfat, ca numa' o viata avem, ce mama saraciei?! Barbatu-meu a zis ca a murit si a ajuns in rai cand a gustat din osso bucco; a mai zis ca nu-si aminteste sa fi vazut asa ceva in meniul vreunui restaurant. I-am explicat si lui ca probabil nu este considerat prea nimerita, din punct de vedere comercial, aceasta reteta culinara, ca de-si mai pun si ei adausul (care se obisnuieste sa fie de 300%) rar cine-l mai poate plati. In fine, norocosi suntem ca l-am gustat, placut si savurat! Va recomand din suflet aceasta reteta, daca aveti posibilitatea sa va procurati rasolul de vita la un pret mai bun, merita inca o data!

Cantuccini - biscuiti italieni

Ultima reteta invatata si probata la scoala culinara a Lellei Cesari Ciampoli au fost acesti biscuiti fermi si foarte aromati, Cantuccini. Pentru gustul unora, probabil sunt putin cam duri acesti cantuccini, greu de rontait, dar ei sunt destinati pentru a fi serviti alaturi de vinsanto, o specialitate de vin de desert produs din struguri stafiditi. Practic, se inmoaie biscuitii in vinsanto dulce si aromat, cu taria alcoolica de 18% si uite asa ai toate sansele sa te imbeti mancand desertul! Parerea mea este ca acesti cantuccini merg minunat de bine si cu ceai sau cafea sau un pahar de lapte.

Friptura de porc cu trufa neagra

Ei bine, ni s-a facut dor de mancare adevarata care in conform poftelor de ultima ora nu poate fi nimic altceva decat o friptura de porc! Familia mea avea vise cu felii zdravene de carne de porc, daca e fara os, sa fie si-asa, daca e cu os inca si mai bine caci cele mai dulci bucatele se pot rontai de pe langa coaste,  cu o garnitura bogata si un sos bun, ce sa ne dorim mai mult? Dar pentru ca pana una alta sunt totusi autoarea unui blog culinar, parca destul cu fleicile azvarlite pe gratar (cam asa am procedat toata vara si blogul mi-a dus dorul :P), m-am gandit sa innobilez aceasta friptura de porc cu trufa neagra. 

Sa va zic doua cuvintele si despre aceste ciuperci considerate diamantele gastronomiei: trufele (in ce ma priveste am folosit Tuber Brumale - Trufa Neagra de Iarna) sunt niste ciuperci de simbioza, care cresc subteran, pe langa radacinile stejarilor, alunilor, fagilor, carpenilor etc., in zone impadurite de regula cu foioase. Recoltarea lor este o adevarata arta, realizata fiind cu porci sau caini dresati special pentru acest scop, iar pretul la vanzare pe masura raritatii acestora si efortului depus pentru a ajunge in posesia lor. Desi pretul per kilogram pare prohibitiv pentru buzunarul consumatorului de rand, pentru a da un parfum exceptional unei fripturi sau unui sos ajung, de fapt, cateva grame. Sa nu uitam ca sofranul, cel mai scump condiment, era nelipsit din cozonacii gospodinelor din mediul rural, chiar si cele mai lipsite de mijloace reuseau sa procure un fir-doua, pentru a colora delicatesa intr-un auriu frumos. La fel se intampla si cu trufele, una-doua bucati vor transforma o banala friptura intr-o delicatesa.

Pici - un fel de spaghetti mai groase, reteta de la scoala Lellei

Dupa postarea anterioarei retete prezentate la "Scuola di cucina di Lella Cesari Ciampoli, unul dintre comentarii exprima cererea de a afla mai multe despre Lella. Asadar, pe scurt: Lella Cesari Ciampoli preda cursuri de gatit la diverse niveluri de multi ani, fiind unul dintre membrii AICT (Association of Italian Cookery Teachers) si a International Association of Cooking Proffesionals of Washington DC. In urma cu doisprezece ani, ea a avut ideea de a organiza prima scoala de gatit deschisa pentru amatori in orasul unde ea locuieste, Siena. In scurt timp, aceasta scoala a fost recunoscuta ca una dintre primele 100 din Italia. Lella este recunoscuta ca o pasionata cercetatoare bucatariei vechi toscane si a bucatariei medievale si in aceasta calitate a colaborat cu toate publicatiile majore cu profil culinar din Italia. Cartea ei "The Pleasures of Italian Cooking" a fost publicata in Japonia si in prezent lucreaza la o alta carte in limba engleza. In plus fata de aceste date de CV, impresia mea a fost ca am avut privilegiul de a intalni un om foarte cald si pasionat, plin de energie si de farmec.

Intorcandu-ma la reteta de Pici, aceasta este una straveche, de origina etrusca. Sunt paste de casa cu grau dur si fara oua, probabil cele mai bune paste fara ou pe care le-am gustat vreodata, foarte nimerite pentru cei care doresc sa tina postul.

Pappa col pomodoro

Prima reteta pe care am invatat sa o pregatim la Scoala de bucatarie a Lellei din Siena a fost o supa toscana (chiar sieneza) straveche: pappa col pomodoro. Originile acestei supe se regasesc in evul mediu, cand multe ingrediente care ar fi fost necesare pentru a face o mancare mai sofisticata lipseau iar oamenii erau obligati sa isi foloseasca inventivitatea ca sa creeze cu foarte putine resurse o mancare gustoasa si hranitoare; evident, rosiile au fost adaugate mai tarziu, dupa ce au ajuns in Europa. Aceasta supa are la baza painea toscana, la randul ei deosebita, pentru ca nu contine pic de sare; explicatia se gaseste tot in evul mediu, cand orasele-state isi imparteau riguros influenta asupra teritoriilor si resurselor, iar Toscana nu beneficia de propriile zacaminte de sare, aceasta fiind considerata un adevarat lux. Asadar, pappa al pomodoro, mancare simpla, a oamenilor de rand, este in acelasi timp o supa hranitoare si o modalitate excelenta de a recicla resturi de paine veche, pentru ca supa va fi cu atat mai reusita cu cat painea folosita va fi mai veche, ne-a atentionat Lella.

Zile de toamna frumoasa. In Toscana

Iata-ne acasa. E bine, e soare (cam cu dinti), oameni dragi ne-au asteptat cu nerabdare, e relaxant si nici nu am lipsit atata timp incat sa ne fie greu sa reluam treburile exact de unde le-am lasat. Si totusi... parca ne-am intors acasa mai nostalgici decat din oricare alta calatorie a noastra. Povestim cu fata, ii aratam poze, ne improspatam si noi retina cu frumuseti surprinse cu doar cateva ore si zile in urma si parca ni se face instantaneu dor de cel mai frumos, armonios si calm loc in care am ajuns vreodata, Toscana. Ne-am promis noua insine ca ne vom intoarce acolo de cate ori vom putea si sigur asa va fi. 

Chiancciano Terme

Ceea ce mi se pare cu adevarat extraordinar in Toscana este faptul ca peisajul emblematic, cu dealuri perfecte etalandu-si rotunjimile sub soarele auriu si sub cerul incredibil de albastru, creat fiind de Dumnezeu, a fost desavarsit de mana omului, prin sute de ani de imbunatatiri funciare menite sa indulceasca pantele si sa le redea podgoriilor, livezilor de maslini si lanurilor in parg.

San Gusme

In acest scurt, mult prea scurt rastimp al trecerii noastre prin acest tinut binecuvantat, am vizitat orase a caror istorie si civilizatie te infioara, dar si podgorii pasnice, livezi scaldate in soare, a  caror blanda frumusete ne-a umplut sufletele.

Siena, Palazzo Pubblico, construit intre 1297 si 1310

Prajitura cu mere

Am mancat acuma ceva vreme o prajitura cu mere care semana mult cu aceasta a carei reteta v-o propun azi. Am cumparat-o dintr-o cafenea intr-o zi cand mi-era cumplit de foame si mi-a placut la nebunie. M-am gandit de cateva ori, oare de aceea mi s-o fi parut prajitura cu mere gustoasa din cale-afara, pentru ca mi-era atat de foame? Am hotarat deci sa fac ceea ce trebuia ca sa imi formez o parere definitiva, asa incat azi m-am apucat de o prajitura cu mere, daca nu identica, in orice caz foarte asemanatoare cu aceea.

Galuste - gomboti - knedle cu prune

Un desert tipic pentru bucataria austroungara, aluat sarat contrastand cu o umplutura de fructe si garnitura de pesmet rumenit in unt, indulcit si aromat, aceste minunatii se numesc la originile lor  "gombocz" (maghiara), asa incat mi s-a parut firesc sa adaug in titlu denumirea de gomboti cu prune (pe care am folosit-o si eu, de fapt, toata viata). La fel de firesc mi se pare ca romanii se le numeasca  pe romaneste - galuste cu prune - si pentru ca istoricul interogarilor care au adus vizitatori pe acest blog culinar consemneaza ca cel putin unul dintre ei a cautat "knedle cu prune" m-am gandit sa-i fac si acestuia pe plac. Cel mai mult i-am facut pe plac, insa, fetei mele, mare amatoare de galuste cu prune; cand era mai mica si mai nepasatoare a atins un record de 13 bucati ingurgitate, acuma nu mai mananca atatea, dar oricum ii plac foarte mult. Pe blog mai am o reteta de gomboti cu prune, o reteta rapida si usor de facut, cu aluat oparit, dar trebuie sa recunosc ca nu o bate pe cea clasica, cu aluat cu cartofi, decat la capitolul rapiditate. Asadar, azi va indemn sa culegeti de pe ram (sau de pe tejghea) ultimele prune brumarii si sa faceti cu ele niste galuste cu prune cu aluat cu cartofi, ca tare bune mai sunt!

Tajine de miel cu lamai murate

Splendida aceasta mancare marocana! Dupa toate felurile de tajine pe care le-am incercat (tajine cu pui si tajine de pui cu lamai murate), fara indoiala ca acest tajine de miel trebuie sa fie cel care a innebunit papilele degustatorilor europeni in calatorie prin nordul Africii care au avut sansa de a-l degusta la el acasa. Lamaile murate specifice acestei retete de mancare pun in valoarea carnea, care la randul ei se bucura nespus de prospetimea gustului lamailor, ce mai, desavarsire!